Vremea asta imi aminteste de o primavara timpurie, cand Dora era mica. La sfarsit de februarie a fost atat de cald, incat am luat-o cu noi la pescuit, imbracata bine, ca o ursuleata. O luam cu noi, din primavara pana in toamna, daca deja sau inca era destul de cald(max.15 grade).
"Tata" Petrica se plimba cu Dora nostra de vreo 3 anisori, pe camp. Eu imi incercam norocul la obleti, pe un canal lat de vreo 2-3 metri, de langa Timis, aproape de Albina. Era cald. Pestii nu ne prea deranjau, nici pe mine, nici pe ceilalti pescari, destul de multi, amatori si ei de o gura de aer curat, mai degraba, ca despre pesti...se mai lasau asteptati.
La un moment dat au aparut si "excursionistii"mei si Dora, foarte entuziasmata, mi-a povestit in gura mare ca a vazut o oaie care a fatat un miel. Imaginati-va ce haz general a fost, la vederea acelei mogaldete imbracate intr-un fas rosu, cu bluza ei cu Kuki pe piept(Kuki era pechinezul nasilor ei), dand navala sa povesteasca cum a fatat oaia.
Mai tarziu, careva din pescarii de pe malul opus a stranutat. Dar Dora mea:-Noroc si pita unsa!", ca asa a invata-o buni Ioana sa spuna, cand cineva stranuta. Iarasi rasete din toate partile.
Sint multi ani de atunci, dar amintirea acelei zile calde de februarie imi este vie in minte si in inima.
Sper sa avem parte de o primavara timpurie sau nu, dar frumoasa, de la inceput si pana la sfarsit.
