2011/01/14

Doar o etapa din viata

Batranetea, doar o etapa din viata. Trecerea spre ea este mai grea. Perioadele intermediare sunt mai periculoase. Ca si adolescenta. Ca si trecerea de la etapa de om activ, la cea de pensionar.
De la varsta de 6-7 ani, poate si mai devreme, pentru cei cu "studii complete", (cresa, gradinita), ne sculam de pe la 6-7 dimineata, pregatiri de tot felul, toaleta, mic dejun, si la lucru (cresa, gradi, scoala). Adica in comunitate. Si, dintr-o data, te trezesti acasa, singur/a, si "milionara" de timp liber. Ei, aici e aici. Cu ce sa-l umpli? Mai ales in perioada sarbatorilor, sau intre. Greu, greu. "Unele", isi forteaza limitele si incep prin a-si face un blog. Iese ceva, cu multa truda, ca si din partea cuiva care se pricepe ca mata la calendar, if you know what I mean. Partea buna e ca totul poate fi imbunatatit.
Si, intre timp, viata incepe sa prinda un contur nou, de la sine. Pentru cineva care nu are astampar, se gasesc multe de facut. Lucruri marunte, ca intr-o existenta obisnuita. Si se gaseste, in final, si un "program" zilnic, cu sarcini autoimpuse, in folosul celor apropiati, sau, pur si simplu, pentru mentinerea "in forma" a creierului. Si sa nu uitam nici de suflet.